Popești-Leordeni luptă pentru grupele Cupei României!

Continuăm aventura din Cupa României, iar mâine avem în față unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului. De la ora 17:30, pe stadionul din Clinceni, Popești-Leordeni o întâlnește pe FC Bacău, într-un duel decisiv pentru calificarea în grupele Cupei României.

Avem deja amintiri frumoase de la întâlnirea cu FC Bacău din acest sezon. În etapa a II-a a Ligii a II-a, tot pe stadionul din Clinceni, băieții noștri au întors un meci în care eram conduși cu 1-2 și s-au impus cu 3-2. Acum, însă, povestea este diferită. Un singur meci ne desparte de grupele Cupei, iar adversarii vin hotărâți să-și ia revanșa.

Popești-Leordeni vine după remiza de la Dumbrăvița, scor 1-1, într-o partidă în care am controlat jocul și am avut șanse să plecăm cu toate cele trei puncte. Golul egalizator al gazdelor, venit la ultima fază, ne-a lăsat cu un singur punct, dar și cu sentimentul că echipa continuă să arate bine.

De partea cealaltă, FC Bacău traversează un moment bun. Adversarii noștri vin după o victorie clară, 3-0 cu CSA Steaua, și vor avea cu siguranță un plus de motivație după înfrângerea suferită în campionat în fața noastră.

Ne așteaptă un duel în care nu mai există loc pentru calcule. Este un meci decisiv, împotriva unui adversar puternic și montat, dar băieții noștri au arătat deja că pot depăși momentele dificile și că atunci când joacă din inimă pot obține rezultate care rămân în memoria tuturor.

Acum avem șansa să facem încă un pas important. O victorie mâine ne-ar duce, pentru prima dată, în grupele Cupei României. Este o calificare pentru care merită să luptăm împreună, pe teren și din tribune.

Vă așteptăm la Clinceni! Haideți să fim alături de băieți și să ne bucurăm împreună de un nou succes!

Hai, Popești-Leordeni!

Vezi mai mult