Popești-Leordeni a obținut un nou succes important în Liga a II-a, impunându-se cu 3-2 pe teren propriu în fața celor de la FC Bihor, în etapa a VI-a a campionatului.
Am început excelent partida, iar în minutul 8 am deschis scorul. După o incursiune foarte bună a lui Nadolu în partea stângă, mingea a ajuns cu puțin noroc la Taiwo, iar atacantul nostru nu a iertat și a trimis-o în poartă pentru 1-0!
FC Bihor a încercat să reacționeze, însă Marc a avut o intervenție foarte bună în minutul 14, ieșind în întâmpinarea atacantului advers și respingând pericolul. Oaspeții au lovit bara în minutul 25, dar noi am continuat să punem probleme.
În minutul 32, după o fază superbă, Neicuțescu a reluat din drop, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Cinci minute mai târziu, Nadolu a pătruns în careu și a șutat din unghi, dar mingea a lovit bara!
Iar când toată lumea se pregătea pentru pauză, a venit golul de 2-0! Căpraru a controlat excelent la marginea careului, a scos pentru Nadolu, acesta a centrat perfect în fața porții, iar Taiwo a reluat sub bară. Atacantul nostru a ajuns astfel la șapte goluri în campionat!
FC Bihor a redus din diferență în minutul 51, din penalty, iar începutul reprizei secunde a fost unul mai ezitant din partea noastră. Băieții s-au regrupat însă rapid și am revenit la jocul care ne-a adus avantajul.
În minutul 66, Căpraru a presat și a recuperat o minge, a pătruns în careu și a reușit o execuție senzațională, șutând plasat din unghi la colțul lung pentru 3-1!
Am continuat să avem ocazii. În minutul 73, Tudorică a oferit o pasă superbă, Taiwo a reluat din voleu, dar portarul bihorenilor a reușit să respingă.
FC Bihor a mai înscris o dată în minutul 80. Finalul a devenit extrem de tensionat, însă băieții noștri au rezistat presiunii și au păstrat avantajul până la ultimul fluier.
La finalul partidei, am stat de vorbă cu fundașul nostru central, Andrei Bobaru, care a subliniat parcursul foarte bun al echipei:
„A fost un meci foarte greu, împotriva unei echipe puternice din Liga a II-a, cu pretenții la promovare, care se luptă pentru play-off sezon de sezon. Noi ne-am menținut parcursul foarte bun de acasă și seria de victorii. Suntem într-o formă foarte bună și cred că astăzi am demonstrat că suntem o echipă care se bate pentru play-off în acest sezon.
Suntem o echipă unită, muncim zi de zi la antrenamente, iar la fiecare meci încercăm să ne autodepășim și să fim din ce în ce mai buni. Tratăm fiecare partidă cu maximă seriozitate și încercăm să dăm totul pentru a obține cele trei puncte.”
Popești-Leordeni: Rădulescu – Fîrțînescu, Bobaru, Duțu, Nadolu – Iacob, Raji, Tudorică, Neicuțescu, Căpraru – Taiwo.
Au mai intrat: Ciobanu, Sora, Mustacă, Dane și Leafu.
Trei puncte extrem de importante, 12 puncte acumulate după șase etape și locul 4 în clasament! Mai mult decât atât, băieții noștri își prelungesc seria de invincibilitate în Liga a II-a.
