Popești-Leordeni, duel cu Metaloglobus în etapa a IX-a. „Să fim concentrați din primul și până în ultimul minut”

După o pauză competițională în care băieții noștri și-au încărcat bateriile, dar au și muncit intens la antrenamente, vine momentul revenirii în meciurile oficiale. Sâmbătă, de la ora 11:00, Popești-Leordeni revine în Liga a II-a pentru confruntarea din deplasare cu Metaloglobus, partidă care se va disputa pe stadionul din Cliceni, acolo unde echipa noastră își joacă și meciurile de pe teren propriu.

Ultima apariție în campionat s-a încheiat cu o înfrângere, 3-4 cu Poli Timișoara, rezultat care a pus capăt seriei de șapte meciuri fără înfrângere. A fost un moment dureros, dar și unul din care echipa noastră a avut ce învăța în perioada de pauză. Cu 15 puncte după primele opt etape, Popești-Leordeni ocupă locul șase și revine în competiție cu dorința de a transforma dezamăgirea din etapa precedentă într-un nou început.

Met alogobus vine după o victorie în deplasare, 1-0 cu CSL Ștefănești, și ocupă locul 12, cu 11 puncte. Adversarii au trei victorii, două egaluri și trei înfrângeri în primele opt etape, iar duelul de la Cliceni reprezintă pentru ambele formații o nouă oportunitate de a adăuga puncte importante în clasament.

Înaintea revenirii în campionat, Andrei Bobaru, unul dintre stâlpii defensivei noastre, a vorbit despre perioada de pauză, despre importanța meciului de sâmbătă și despre dorința echipei de a începe această nouă parte a sezonului cu dreptul:

„Ne bucurăm că se reia campionatul și că revenim la meciurile oficiale. Am avut această perioadă de pauză în care am muncit, ne-am pregătit și am încercat să fim cât mai bine pentru ceea ce urmează.

Meciul de sâmbătă este unul important pentru noi. Știm că ne așteaptă o partidă dificilă, dar suntem pregătiți și mergem cu încredere. Vrem să intrăm concentrați încă din primul minut, să dăm totul pe teren și să obținem un rezultat bun.

Sperăm să începem această parte a campionatului cu dreptul și să le oferim suporterilor un motiv de bucurie. Cel mai important este să rămânem uniți și să luptăm până la final pentru cele trei puncte.”

La rândul său, căpitanul Marius Tudorică a prefațat duelul cu Metaloglobus și a pus accent pe ceea ce trebuie să facă Popești-Leordeni pentru a pleca de la Cliceni cu toate cele trei puncte:

„Pauza competițională a fost un moment de respiro binevenit, am avut timp să analizăm etapele de până acum și să ne pregătim pentru perioada următoare.

Urmează un meci cu Metaloglobus, o echipă bună, care trebuie tratată cu foarte multă seriozitate. Ne dorim să facem un joc bun, să fim concentrați din primul și până în ultimul minut și cel mai important să câștigăm.”

Astfel, Popești-Leordeni își reia drumul în Liga a II-a de pe locul șase, cu 15 puncte, și cu șansa de a da un răspuns pe teren după acel 3-4 cu Poli Timișoara. Sâmbătă, la Cliceni, obiectivul este unul singur: victoria.

Hai, Popești-Leordeni!

Vezi mai mult