Remiză la Suceava l Alexandru Dane: „Cred că rezultatul este unul echitabil”

Popești-Leordeni rămâne neînvinsă în Liga a II-a după deplasarea de la Suceava, unde echipa noastră a încheiat la egalitate, 1-1, duelul cu CSM Cetatea 1932 Suceava, din etapa a V-a. A fost o partidă de luptă, disputată într-o atmosferă frumoasă, în care băieții noștri au muncit până la final pentru un punct obținut pe un teren dificil.

Popești-Leordeni a avut o primă repriză bună și a reușit să deschidă scorul în minutul 30. Căpraru a surprins defensiva gazdelor cu o pasă cu capul peste linia de apărare, iar Alexandru Dane a urmărit excelent faza, a pătruns în careu și, din unghi, a trimis superb la colțul lung pentru 1-0.

Am intrat în avantaj la pauză, însă începutul reprizei secunde a adus egalarea. În minutul 50, gazdele au înscris după un autogol nefericit, iar scorul a devenit 1-1.

Cele două echipe au continuat să lupte pentru un gol care să le aducă victoria, însă rezultatul nu s-a mai modificat. Popești-Leordeni pleacă astfel de la Suceava cu un punct important și își păstrează statutul de echipă neînvinsă după primele cinci etape.

Marcatorul golului nostru, Alexandru Dane, a vorbit la final despre partida de la Suceava, despre reușita sa și despre rezultatul obținut:

A fost o deplasare lungă pentru noi, am întâlnit o echipă foarte bună și cred că a fost un meci frumos, într-o atmosferă foarte frumoasă creată de suporteri. Mă bucur foarte mult pentru golul marcat și, cel mai important, pentru că am reușit să ajut echipa. Cred că au fost două reprize diferite. În prima repriză am avut momente bune, iar în a doua repriză adversarul a pus mai multă presiune, astfel că, până la urmă, cred că rezultatul este unul echitabil. Suntem în continuare neînvinși în Liga 2, ceea ce este un lucru foarte important pentru noi. Sperăm să continuăm pe aceeași linie, să rămânem concentrați și să adunăm cât mai multe puncte de la meci la meci.”

Pentru Popești-Leordeni au evoluat: Rădulescu – Nadolu, Duțu, Bobaru, Fîrțînescu – Căpraru, Raji, Tudorică, Neicuțescu, Iacob – Dane. Au mai intrat Taiwo, Enache, Sin, Sora și Ciobanu.

Un punct muncit într-o deplasare dificilă și încă un meci în care echipa noastră a demonstrat că poate rămâne în picioare indiferent de adversar și de momentele partidei.

Hai, Popești-Leordeni!

Vezi mai mult