Popești-Leordeni a obținut o victorie categorică, scor 5-2, în deplasarea de la Olimpic Zărnești, într-un meci spectaculos din etapa a IV-a a play-off-ului Seriei 2, în care băieții noștri au arătat forță, caracter și calitate.
Startul a fost unul perfect. Sin a deschis scorul cu o execuție de excepție din lovitură liberă, de la aproximativ 25 de metri, direct în vinclu. Dominarea a continuat, iar Nadolu a dus scorul la 2-0 după o fază rapidă creată de Dane, care a pătruns în careu și a pasat perfect în fața porții.
Repriza a doua a adus însă un moment de relaxare, de care gazdele au profitat, reușind să egaleze prin două execuții spectaculoase. Un moment care putea schimba cursul jocului, dar nu și mentalitatea echipei noastre.
Popești-Leordeni a reacționat ca o echipă mare. Golul de 3-2 a venit după o acțiune superbă pe traseul Nicola – Fîrțînescu – Sin, finalizată de Boiangiu. Apoi, Sin a ieșit din nou la rampă și a dus scorul la 4-2, după o fază în care și-a demonstrat clasa și calmul în fața porții.
Recitalul a fost încheiat de Ion Mihai, care a marcat cu capul după un corner executat excelent de Căpraru, stabilind scorul final, 5-2.
Pe lângă spectacolul ofensiv, portarul Marc Rădulescu a avut și el un moment important, apărând un penalty în finalul partidei și menținând diferența clară pe tabelă.
O victorie mare, care confirmă forma excelentă a echipei și arată că Popești-Leordeni este pregătită să lupte până la capăt pentru promovare. Evoluțiile jucătorilor under au fost remarcabile, iar Sin a fost, fără îndoială, omul meciului, dirijând jocul cu experiență și personalitate.
Pentru Popești-Leordeni au evoluat: Rădulescu – Nicola, Leafu, Bobaru, Nadolu – Njindja, Sin, Fîrțînescu, Căpraru, Marco Gheorghe – Dane.
Au mai intrat: Munteanu, Boiangiu, Ion Mihai, Alexandru Gheorghe, Badea.
Urmează meciul din deplasare, cu CSL Ștefănești, o nouă finală în drumul nostru către obiectivul mult dorit, promovarea!