SC Popești-Leordeni continuă aventura în Liga a II-a, iar sâmbătă, 5 septembrie, băieții noștri revin pe teren propriu pentru un nou duel important. De la ora 12:30, pe stadionul din Clinceni, primim vizita celor de la FC Bihor, în etapa a VI-a a campionatului.
Echipa noastră traversează un început foarte bun de sezon și rămâne neînvinsă după primele cinci etape. Venim după remiza din deplasare cu Cetatea Suceava, scor 1-1, într-un meci în care am deschis scorul în prima repriză, dar am fost egalați după pauză.
Cu 9 puncte și golaveraj 10-6, SC Popești-Leordeni ocupă în acest moment locul 6 în clasament. Seria de invincibilitate este cu atât mai importantă cu cât doar alte două formații au reușit să rămână fără înfrângere după primele cinci runde.
De partea cealaltă, FC Bihor vine la Clinceni după primul succes al sezonului. Formația orădeană a trecut categoric, pe teren propriu, de CSL Ștefăneștii de Jos, scor 4-0, și are 6 puncte după cinci etape. Bihorenii au un bilanț de o victorie, trei remize și o înfrângere și ocupă locul 14, cu golaveraj 6-4.
Ne așteaptă, așadar, un adversar cu moral bun, dar și o echipă a noastră pregătită să continue parcursul foarte bun de până acum.
Înaintea partidei, am stat de vorbă cu team managerul nostru, Alin Pătrașcu, care a vorbit despre atmosfera din vestiar, dificultatea confruntării și obiectivul echipei:
„Atmosfera în cadrul echipei este foarte bună. Atât staff-ul, cât și jucătorii sunt foarte concentrați și serioși în această perioadă. Luăm fiecare meci în parte și încercăm să obținem maximum de puncte din fiecare partidă.
Meciul cu Bihor va fi unul foarte dificil. Ei vin după un succes obținut pe teren propriu, au moral și, cu siguranță, vor fi foarte motivați. De partea noastră, suntem încă neînvinși și ne dorim să păstrăm această serie cât mai mult timp.
Ne dorim să facem un meci bun, să respectăm tot ceea ce pregătim și să demonstrăm că putem fi competitivi în fiecare etapă. Obiectivul nostru este să rămânem concentrați, să luăm meci cu meci și să adunăm cât mai multe puncte.”
Suntem în fața unei noi oportunități de a demonstra că locul nostru în Liga a II-a nu este întâmplător. Primele cinci etape ne-au adus 9 puncte și o serie de invincibilitate pe care vrem să o prelungim cât mai mult.
Băieții sunt pregătiți, concentrați și dornici să continue să adune puncte. Iar pentru asta avem nevoie, din nou, de voi!
Suporterii noștri au demonstrat de multe ori că pot fi un factor decisiv, iar sâmbătă avem nevoie să fim împreună, din primul până în ultimul minut.
