Debut în Liga a II-a| „Nu mergem la Vâlcea să ne apărăm, ci să ne impunem jocul”

Sezonul pe care l-am așteptat atât de mult începe sâmbătă. După promovarea în premieră în Liga a II-a, vine și momentul primului meci într-o competiție în care fiecare etapă va aduce o nouă provocare.

De la ora 11:00, pe Stadionul Municipal „1 Mai”, vom întâlni SCM Râmnicu Vâlcea, una dintre echipele care, la fel ca noi, și-a câștigat locul în eșalonul secund în urma unui sezon foarte bun. În această vară, formația vâlceană a fost foarte activă pe piața transferurilor, construind un lot care îmbină experiența unor jucători care au evoluat în primul eșalon al fotbalului românesc cu entuziasmul și dorința de afirmare a unor tineri de perspectivă.

Și pentru noi perioada de mercato a însemnat completarea lotului cu jucători care oferă mai multe variante staffului tehnic și cresc nivelul concurenței în cadrul echipei.

Înaintea debutului în noul sezon, antrenorul Cătălin Gheorghe a vorbit despre provocarea care îi așteaptă pe băieții noștri la Râmnicu Vâlcea:

„Ne așteaptă un meci extrem de dificil în deplasarea de la Vâlcea. Vor juca două nou-promovate, cu ambiții mari pentru sezonul acesta. Adversarul este o echipă solidă, mai ales pe teren propriu, unde beneficiază de sprijinul fanilor. Am analizat foarte bine punctele lor tari și punctele slabe din ultimele meciuri, iar strategia noastră este clară. Nu mergem acolo să ne apărăm, ci să ne impunem jocul și să ne întoarcem acasă cu cele trei puncte. Pentru a reuși, băieții trebuie să fie extrem de disciplinați, concentrați din primul până în ultimul minut și să reducem greșelile la minimum. Atmosfera în vestiar este foarte bună, grupul este unit și sunt convins că vom face o figură frumoasă.”

Promovarea ne-a oferit un loc în Liga a II-a. De acum înainte, fiecare meci este o șansă de a arăta că îl merităm. Începem acest drum cu respect pentru adversar, cu încredere în ceea ce am construit și cu dorința de a reprezenta Popești-Leordeni la cel mai înalt nivel posibil.

Vezi mai mult