Popești-Leordeni, egalată la ultima fază la Borcea

Popești-Leordeni a obținut un punct în deplasarea de la Agricola Borcea, scor 1-1, într-o partidă disputată sâmbătă, 15 noiembrie 2025, de la ora 14:00, în etapa a XIII-a din Liga a III-a, Seria 3.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu puține ocazii clare, iar scorul la pauză a fost 0-0. În partea a doua, Popești-Leordeni a controlat jocul și a reușit să deschidă scorul în minutul 73, prin Mihai Ion, care a preluat excelent pe piept și a marcat din întoarcere o execuție spectaculoasă.

Echipa noastră a continuat să domine, iar Valentin Niculae a avut două ocazii mari de a mări diferența. Din păcate, în ciuda superiorității din repriza secundă, Agricola Borcea a reușit să egaleze la ultima fază a meciului, stabilind scorul final la 1-1.

Popești-Leordeni va evolua pe teren propriu în runda următoare, sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de la ora 14:00, într-o partidă dificilă împotriva formației Dinamo București II.

Vezi mai mult